Facebook

Copyright © ℗ ®™ 2020 O Sansa Pentru O Viata Normala Romania. Toate Drepturile Rezervate.

Reușită fantastică a comunității din Giarmata. A adunat aproape 10.000 de euro pentru operația unui băiatel bolnav

19 iulie 2021

Cristian Niculcea, băiatul de opt ani diagnosticat cu tetrapareză spastică severă, va face a patra operație datorită oamenilor inimoși din Giarmata. În weekend, acolo a avut loc prima ediție a evenimentului sportiv „Giarmata În Mișcare”, care a adunat peste 200 de participanți, atât sportivi, cât și susținători ai sportivilor, în Parcul Izvor, cu scopul de a face mișcare și de a strânge fondurile necesare pentru Cristian. Evenimentul organizat de Kids Club Giarmata, La Milu și Primăria Comunei Giarmata și-a propus să strângă suma de 3.500 de euro pentru cea de-a patra intervenție chirurgicală a lui Cristian, care va avea loc în străinătate. Implicarea comunității Giarmata a însemnat strângerea unei sume de peste 9.600 de euro. „Am pregătit ture de alergat pentru adolescenți și adulți, iar pentru cei mici, ture de alergat, bicicletă, role și trotinetă. Am fost impresionați să avem peste 130 de participanți înscriși în turele de mișcare. De la copii de șapte, opt ani până la adulți trecuți de prima tinerețe, toți au făcut mișcare pentru Cristian”, a spus Corina Matei, organizator. Unsprezece ambasadori #DeFapteBune din Giarmata s-au înscris în cursa de strângere de fonduri și au alergat pentru Cristian. Pe lângă locuitorii comunei Giarmata, și alți zeci de oameni din România, dar și din străinătate au donat bani pentru Cristian. Ambasadorii #DeFapteBune au avut rolul de a mobiliza comunitatea pentru a susține cauza caritabilă, iar majoritatea au alergat sâmbătă, în cadrul evenimentului. Sorin este profesor de limba engleză la Școala Generală din Giarmata și a reușit să strângă suma de 3.450 de lei pentru operația lui Cristian. El a alergat în cursa cea mai lungă, pe un traseu de 5,5 km. „O comunitate unită se construiește greu, dar Cristi a reușit să adune în jurul său mulți oameni cărora le pasă de sufletele din jurul lor. Am participat ca voluntar și ambasador la acest eveniment pentru că îmi doresc ca facerea de bine să devină o obișnuință, în special pentru elevii școlii noastre, iar profesorii ar trebui să le fie exemple de urmat în acest sens”, a afirmat Sorin Hagiu, Ambasador #DeFapteBune.

Cristian Niculcea, băiețelul de opt ani din Giarmata, care a mobilizat Giarmata la mișcare, este diagnosticat cu Sindromul West-leucomalacie Periventriculară (tetrapareză spastică severă) și până acum a suferit trei operații în străinătate. Săptămânal, Cristian ia parte la terapii, kinetoterapie, logopedie, terapie muzicală, terapie cognitiv-comportamentală, hipoterapie (terapie cu cai) la diferite centre din Timișoara și face progrese mari. De la un copil care abia articula câteva sunete în lumea lui, a ajuns să fie un copil sociabil și mereu vesel. Lui Cristi îi place foarte mult la plimbare cu căruciorul, la plimbare cu premergătorul, dar nu poate să meargă mult, obosind repede. Îi place foarte mult muzica, câteodată cântă și îi plac slujbele la biserică. „Noi, părinții lui Cristian, am fost încărcați cu o mare putere de a lupta în continuare alături de Cristi pentru o viață independentă. Am văzut atâția oameni implicați! Am simțit doar încredere, încrederea că se poate, ca nu suntem singuri, că tot ce am făcut pentru Cristi în drumul lui spre independență este înspre bine, am mai adăugat câțiva pași pentru o șansă la o viață normală. Vom putea continua recuperararea lui Cristi datorită oamenilor de bine care au venit sâmbătă la evenimentul dedicat mișcării și fiului nostru”, a declarat Diana Niculcea, mama lui Cristian. Cristian va pleca împreună cu părinții lui, în 25 august, în Chișinău, Republica Moldova, pentru o intervenție chirurgicală numită Miofibrotomiei Subcutanate pe etape, după metoda profesorului Ulzibat. Operaţia se face sub anestezie generală şi constă în incizarea fibrelor spastice cu un bisturiu special. Intervenţia în sine durează maxim 15 minute. Nu se foloseşte ghips, iar pansamentele se pot înlătura în ziua următoare. Se recomandă repaus la pat timp de două săptămâni, perioadă în care pacientul nu are voie să păşească. La o lună de la operaţie se poate începe treptat recuperarea. Suma strânsă din donații acoperă complet operația lui Cristian și toate terapiile lui de refacere, pentru o perioadă de șase luni, datorită donatorilor de la „Giarmata În Mișcare”. Unul din organizatorii evenimentului „Giarmata în Mișcare”, Claudiu Mihălceanu, primarul comunei, a fost și Ambasador #DeFapteBune și a alergat pentru Cristian: „Împreună, am strâns toți banii pentru operație și șase luni de terapii pentru Cristian Niculcea. Suntem uimiți de implicarea oamenilor din Giarmata. Mulțumim fiecărui Ambasador #DeFapteBune, donator și voluntar care au făcut „Giarmata În Mișcare” un exercițiu impresionant al comunității. Am dovedit că suntem o comunitate și că putem face o schimbare chiar și cu resurse puține. Sunt mândru de Giarmata noastră!” După turele de mișcare, participanții din Parcul Izvor din Giarmata au luat parte la un concert live cu Mihnea Vîlceanu și Stefan Trubadur, care și-au dedicat melodiile pentru sănătatea lui Cristian. Seara s-a încheiat cu multă energie și dans alături de trupa de dans Smart Street Dance din Timișoara. Evenimentul, primul de acest fel din comuna Giarmata, îi are ca inițiatori pe voluntarii Asociației LOGS, de la Kids Club Giarmata, compania locală La Milu și Primăria Comunei Giarmata și, cu siguranță, va fi urmat de multe alte ediții.

Citeste mai mult pe: https://www.pressalert.ro/2021/07/reusita-fantastica-comunitatii-din-giarmata-adunat-aproape-10-000-de-euro-pentru-operatia-unui-baiat-bolnav-foto/?fbclid=IwAR3OMA2PXu5hSxmGqhszoYwcQZkA641drrILtuaf18Xu8a3nId43lWoE-hs